sâmbătă, 16 august 2014

Iasi - Pistoia

Astazi am ajuns in Pistoia dupa un drum de la Iasi facut doar in tren. O nebunie care mi-a pus limitele in miscare. Dar am citit (recitit) jumatate din Idiotul de Dostoievski si am ascultat in momentele cele mai critice, cand imi venea sa ma arunc din tren, Leonard Cohen, la iPod-ul meu vechi de cinci ani. Si cu ochii impaienjeniti, pe geamul aburit, am vazut rasaritul (Budapesta si Viena).

Am plecat dintr-un Iasi - Nord aproape pustiu. Din cand in cand ultimii navetisti de prin catunurile Moldovei coborau din tren. Veneau in "Edorado Iasi" cu sacosele Billa sau Lid'l in mana ametiti de somn. Trenul a plecat, nu a lipsit nici nea Vasile care manca salam cu rosie si imi spunea sa arunc sticla goala pe geam. "Nu pot sa fac asa ceva i-am raspuns, nu e biodegradabila, asta nu se distruge nici in 200 de ani". El bea cafea neintrerupt si se ducea sa fumeze "intre tampoane". "Nasul" era glumet tare, ne spunea ca suntem cetateni europeni si ca avem drepturi. Si asta nu era unica gluma...

Trecut de Ilva Mica s-au urcat in tren calatori drept maritori care mergeau spre manastirea Nicula. Ingesuita intre Nea Vasile si tanti Geta, avea loc si Maria cu studii prin Anglia (unde indieni miros urat si au mai multe drepturi de cat romanii). "Sa se termine odata cu americanii acestia care ne tulbura traditia cu predicile lor...", domnisoara, i-am spus, eu sunt aproape ateu, dar in cartierul Alexandru cel Bun din Iasi sunt biserici pe toate maidanele, dar nu am auzit sa se inchida nici o crasma si de nici un grup de rugaciune intre vecini. Ionel sta de doisprezece ani in Torino, intervine si el. Imi place cum vorbeste asa ca stau si ascult, nu divulg nimic despre mine si tara adoptiva comuna. Maria e agresiva cu el, cu viata, cu lumea, cu CFR-ul: "Mi-am distrus ovarele in trenurile astea inghetate...". Nea Vasile vorbeste la celular: "Aurora, ba, Aurora, sa nu uiti sa dai mancare la caine!". Ionel: "In Italia nu se prinde Antena 3...".

La Cluj asteptam trenul de la Bucuresti. Urca navetisti de pe Somes si Cris, injura pe Basescu si plang flota, locurile de munca de pe vremea lui Ceausescu. Il plang si pe Gigi Becali, care a facut foarte mult bine, dand in dreapta si in stanga din avutia sa. In fata mea se aseaza un barbat ce lucreaza la CFR Marfa. Bea bere si imi povesteste doua ore cum stau lucrurile in lumea feroviara. Nici el nu stie cum de mai merg trenurile, cum de nu se intampla accidente. Nici lui nu ii spun ca am mers cu trenurile prin Germania si Franta, ca am vazut si o alta fata a lucrurilor. Marturisesc, din cand in cand, ca sunt fara solutii. In general ascult sau intreb, dar nu am o identitate clara desi port un tricou alb pe care scrie "au contraire". Amicul meu cfr-ist, imi povesteste intre doua beri, ca face bine premierul ungar Victor Orban ca nu da tot pe mana strainilor, ci, dimpotriva, investitorul ungar are prioritate. Apoi imi spune: "Nu mai depare de statia Episcopia Bihor, in prima statie din Ungaria, e o gara mica, curata. Au acolo, o tehnologie, domnule, ultima generatie...".

Pe la Alesd urca un grup de tineri "pocaiti". Sunt frumosi si veseli. Ei vorbesc doar intre ei, nu ma baga in seama. Sunt un nene obosit, care bea apa "Perla Harghitei". Dar nenea are amintiri. Eiii, nu departe de duminica trecuta, seara, pe Sararie, m-a imbratisat de doua ori Marius C. I-am povestit in putine cuvinte unde este viata mea. Dimineata am fost la biserica pastorita de Ciprian M. M-a invitat sa spun cateva cuvinte iar mi-e imi tremurau picioarele. Am balguit cate ceva, dar am vrut sa spun ca desi timpul trece si vremurile sunt in rapida miscare, Dumnezeu, pentru mine pacatosul, ramane neschimbat, drept si milostiv. De fapt duminica aceia am trait-o ca pe vremea SSJ-ului, adica doua, trei, intalniri, momente de singuratate. La pranz am fost la o pizza cu Ciprian si Sabina (ea este singura fata din SSJ care a mai ramas in Iasi). Am haladuit singur prin Palas si pe strazile din preajma Sarariei. In Palas am avut un moment de cumpana, sa cumpar sau sa nu cumpar Dilema. O mare parte din mine ar fi putut linistit sa nu o cumpere, m-am supus, mormaind, "minoritati", unei parti din mine. Seara tarziu intalnire cu Beni D. Zice, hai sa mancam o salata la Mall. Eu aleg o salata "Toscana", si intreb tanara vanzatoare pe unde o fi Toscana asta? Ea, concentrata, frumoasa, nu se opreste din a da din maini, invartind varza si salata, nu stie. O ajut: "O fi in Franta...". La frumusetea ei nu ii trebuie sa stie unde e Toscana, ea trebuie sa stie de unde va veni "Fat Frumos", in cati metri patrati si ce cai putere se masoara imparatia lui.

La Oradea se urca o tanti eleganta cu un copil elegant. Vorbeste ungureste. Ne-a Vasile doarme. Eu obosit incerc sa ghicesc in ce parte e Ungaria, in ce parte e acasa. In ce parte sunt eu?

Cobor la Arad pe la noua seara. Gara e in renovare. Prima etapa s-a incheiat, canicula s-a risipit. Aici ploua, cateodata tuna si fulgera. Aleg sa stau patru ore in sala de asteptare (trenul urmator pleaca la unu noaptea). Dar stiu ca nu va fi asa, voi citi toate afisele si toate tabelele, toate preturile si toate indicatiile, voi merge de doua ori la baie si cel putin odata in fata gari. Un nene de peste cincizeci de ani intra si se aseaza pe scaunul de plastic. Langa el se aseaza un alt nene tot trecut de cincizeci de ani. Sunt ponositi amandoi, fara o destinatie clara. Se uita amandoi pe geam la nenea de la "Security Gurad" care patruleaza din cand in cand, nu au bilete... Au un miros neoccidental, dar nu plec de langa ei desi sunt ciuruit de tantari. As vrea atat de mult sa dorm. Unul dintre ei vorbeste, cel cu picioarele goale, uriase si murdare. Vorbeste despre Dumnezeu cu o voce blanda si calda. Atat de calda ca ma uit speriat sa vad ingerul din spatele epifaniei...

In sala de asteptare e o famile tanara de tigani. Copilul sugar plange. Ceasul trece greu, el nu adoarme, eu nu adorm. Ma uit la mozaicul de pe jos ca la o harta. Am asa de mult timp incat as putea gasi orice directie. Navetisi cu sacose Billa si Lid'l sunt acum la casele lor, maine trenul luat de dimineata ii va duce din nou in gara Iasi - Nord. Nea Vasile doarme linistit, cainele lui a mancat. Maria doarme pe linga manastirea Nicula, nu mai poate nici critica, nici afurisi, in somn e fericita. Ionel in curand se va intoarce in Torino. Si angajatul la CFR Marfa doarme, trenurile inca circula, iar catastrofa nu s-a produs. "Ingerul" predicator e pe peronul 5 asteapta ca si mine zorile si lumina...

In trenul spre Viena sunt singur in compartiment. La Curtici urca un prim politist cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus. E bine, nici un transfug astazi nu scapa din tara! Al doilea politist controleaza fotoliile, si aici nu e nimeni si nimic. Al treilea politist imi cere documentele, ii intind cartea mea de identitate. Tresare, o suceste, o invarteste, ma intreaba daca vorbesc romaneste, da, raspund. Simt ca regreta ca nu ma poate intreba unde ma duc, cat timp stau si daca in general mi-e bine... Coboara. Afara e intuneric, mi-e imi fug prin minte dealurile Bucovinei si dealurile din Bistrita, dar si spatele de "dulap" al tanarului de la "Security Guard" din gara Arad: "Ce ai ba de comentat atata" spunea uneori, "bani de bere ai, dar de bilet nu...", scara rulanta din aceeasi gara, scara care urca spre cer si nu se stie unde va duce... Beni D. cu care discut politica, despre Matteo Renzi si Monica Macovei. Marin si Sanda C. din apartamentul lor de la etajul cinci din cartierul Dacia, cuminti si generosi. Tramvaiul 6 si taxiurile supra incalzite, unde ne prajim eu, Camelia si Yannis. Veveritele "Mariana" de la Vatra Dornei. Ovidiu D. care imi ofera o prietenie nemeritata, si imi da detalii despre Viena, oras unde a locuit mult timp. Ionut A., fratele meu din SSJ, care ma ma indulceste spunandu-mi ca nu imbatranesc, si cu care vorbesc despre azi, dar si despre ieri... si plateste el...

Urmeaza Lokoshaza. Un nene politist urca cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus, dar fara ravna. O tante politista vine si imi cere actele. Se uita cu o usoara surpriza la buletinul meu din tara lui Balotelli si mi-l da inapoi. Apoi imi face semn cu degetul ca totul e ok! E noapte, pustiu si umed. Ma intind in trenul "Dacia". Genele mi se inchid, am abandonat tot. Trenul opreste doar in alte doua gari pana la Budapesta. Pe la patru dimineata ma trezesc inghetat tot, privesc pe geam la o ceata densa ce cuprinde tot. Fac cateva miscari de incalzire, putine si fara convingere. Mananc o banana si o placinta cu branza, nu imi este pofta. Frig. Ma intreb daca este cu adevarat 15 august? Afara e intunecat, mi-e imi fug prin minte dealurile de la Zorleni si Crasna, dar si nenea ce s-a urcat la Cluj si se cobora la Gherla (asta in povestea Pistoia - Iasi), si care imi spunea ca barbatii fac cancer, la o anumita varsta, in general, doar in trei locuri. Tanti Maricica si Tanti Felicia, Simona si Sebi, toti bucurosi ca ne vedem si ne auzim.

Budapesta, in compartimentul meu se urca patru tineri, doi baieti si doua fete. Vorbesc ungureste, sunt imbracati dupa stiinta lor, nu au ei treaba cu: "ceaiul de fan, domnule, ala face miracole!", nici cu: "sfecla rosie, domnule, pune sangele in miscare!". La un moment dat mi-se adreseaza, spun ca vorbesc italiana. Ma privesc cu o usoara simpatie, un italian ratacit intr-un Keletti aproape pustiu. Inchid ochii, soarele ma incalzeste usor. Aici nu mai conteaza ce spun ei, ce as putea spune eu. Nu mai joc nici un rol, desi descopar ca ma simt mai bine in pielea de italian. Dar Romania abandonata nu ma lasa, imi vorbeste: "La biserica am discutat zile intregi in ce culoare sa vopsim gardul, unul zicea negru, altul zicea maro...", "A sosit sicrul cu fratele meu din Italia, nu am avut puterea sa-l descoperim... si astazi ma intreb, daca nu era el... eiii, da stiu ca nu e posibil", "A plecat de curand familia aceia numeroasa care a fost gazduita in adunare. La plecare ne-au spus ca au cheltuit mult cu noi asa ca ne vor lua caloriferele. Nici centrala nu e sigur ca ne-o lasa - frate, daca asa crezi, ia-ne caloriferul!", "Un sportiv de performanta nu poate face miscare intr-o zi cat poate face un copil de patru ani!".

Ei merg la Gyor, dar acum cu totii dorm, asa ca eu privesc pe geam Dunarea. Pe moment nu realizez ca in cealalta parte e Slovacia (noroc de google maps privit din curiozita acasa odata ajuns in Pistoia). Unde sunt cu adevarat nici nu conteaza. Dar, vai, tinerii acestia se vor intoarce acasa si vor povesti ca au intalnit un nene italian, caruia i-au spus "buna ziua" si "multumesc", si nu e intru totul adevarat! Iar ei nu vor stii niciodata ca am lasat in urma gara Pojorata si Burdujeni. Si alte gari cu vagoane dezmebrate, cu sefi de gara care se uitau blajini la catelusi vagabonzi. Cu politisti cu chelie si burta, care se uitau plictisiti la trenul "InterRegio" ce trecea cu viteza redusa prin fata lor. Ce vara calda si ce salariu mic...

Intrarea in Austria se face printr-o padure de mori de vant. Frumoasa sugestie, atentie la iluzii! Nenea controlor austriac imi spune buna ziua in nemteste si in engleza, raspund cu voiosie in italiana. El intra in jocul meu si imi raspunde la fel. Suntem bine dispusi, avem mori de vant. Garile cenusii le-am lasat in urma, campurile cu papusoi s-au risipit. Viena e la o aruncatura de bat. Prima gara te lasa cu gura cascata, a doua si mai si, a treia adauga, etc. Dar sa nu ne pierdem cu firea noi am vazut Roma Termini, Milano Centrale si Firenze Santa Maria Novella. Cobor la Westbahnhof, ei bine, asa cum ma asteptam, e un mic oras dragut, aprovizionat, curat si circulat. Ma descurc foarte bine cu metroul, linia U3 pana in centrul Vienei (un bilet pentru o zi costa circa 7 euro), cobor la statia Stephansplatz.

Ma uit in dreapta si in stanga sa iau pulsul situatiei, linistit, apoi, ma asez pe prima banca disponibila. Mananc o banana si un covrig. Atunci am revelatia ca orice as face nu voi fi mai fi niciodata un turist pur sange. Descopar ca sunt mult mai interesat de oameni. Ma framanta de mult cateva intrebari: "Cum de sunt viu?" si "Cum de Dumnezeu ne poate iubi?", asa ca merg pe strazile Vienei si ma tot gandesc uitandu-ma nu la Viena ci la vecinii mei de strada....

... Acum daca tot am scris pana aici de ce as continua cu alte banalitati. Observ ca in cea de-a doua zi de la intoarcere, acum si aici, cheful de impartasi a scazut si va scadea. Asa ca am sa incerc sa fiu mai operativ inainte de a tacea...

(a treia zi)

M-am stins.

Clik, clik, clik, cli....

Un comentariu:

sam spunea...

Glad to find myself ratacind prin trenul gandurilor aparentitaliene. Secvente de film surrealist.

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...