sâmbătă, 4 februarie 2012

Corespondente

Draga N.

Anul acesta se implinesc zece ani de cand am venit in Italia (tara despre care stiam foarte putine, un loc unde odata ajuns am descoperit ca se adevereste zicala: "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ"). Dar nici despre mine ca emigrant nu stiam nimic. Se vede ca aveam destula nebunie si multa disperare pentru a pleca. In multe privinte regret Edi-ul de acum zece ani - el a murit, incet, incet, pe nestiute - si dezaprob sau ma despart de Edi-ul de acum. Sigur ca, dincolo de regrete, nu reusesc sa ma mai vad inca in tara si inca legat de CUG. Cred ca daca as fi ramas cu timpul as fi parasit Strajerul. As fi avut in buletinul meu prea multa ratare. Asa sunt nu neaparat implinit, dar nici pe marginea prapastiei. Practic in cateva cuvinte asa s-ar rezuma viata mea, nici, nici, mediocru, gri...

M-am schimbat. Si, vai, nu in bine! Am 70 de kg, in vara cand am trecut si prin Iasi aveam aproape 65. Mult par alb, bicicleta si masina. Am abonament la piscina si incerc sa trec cat mai des si preventiv pe la dentist. Mananc putine paste, putina pizza (spre mirarea italienilor), multe masline si portocale. Nu beau cafea de trei ani si fac multa miscare. Viata mea mediocra si fara excese rugineste, imbatranesc, si fac eforturi sa lungesc momentul intrarii definitive in "senectute..." Dar privind asa si lupta mea cu batranetea e o ratare...

Dar nu mi-am propus sa-ti scriu despre dificultatile crizei de la jumatatea vietii. Asadar, draga N., eu ma scol in fiecare zi pe la 6 dimineata. Beau lapte din praf de soia cu o bucatica de ciocolata. Apoi, cand totul e ok, parasesc locuinta din Via de Gelli, luand si punga de gunoi.

Ma urc in micuta mea masina TOYOTA si dupa caz, ori ascult radio, ori muzica de pe Ipod (acum am pasiunea asta de a descarca de pe youtube muzica de la "capitolul" full album - le convertesc la final in mp3 - ). Am construit o mica colectie de albume integrale. Asadar ora 7 dimineata ma prinde in masina. Vad cum o noua zi vine. Ascult stirile, de exempu zilele acestea se vorbeste mult despre nava esuata langa noi, pe tarmul Toscanei. La 8 incep munca la ZOO. De obicei sunt in "reparto orsi". Incep alergarea. Dau de mancare, matur, spal, deschid, inchid. Vitamine la pinguini, si la pelicani, etc. La 12 fac doua ore pauza. Aici eu timp mort. M-ai palavragesc cu unul cu altul, despre Inter (echipa de footbal), despre bani, etc. La 2 incepe a doua parte a programului. Acum ca e iarna stau pana la 5.

Intorcerea acasa e dificila, oboseala, trafic, responsabilitatile de tata. Responsabilitati ce le mai pot face cu putinile resurse ce le mai am. Asadar de obicei le fac prost. Nu sunt un tata model, nici sot. Nu cred ca trebuie sa planga nimeni dupa mine. Uneori mi-ar place sa fiu lasat in pace, sa vegetez, sa joc football maneger, etc. Dar e imposibil, Yannis stie ce vrea...

Din cand in cand merg la biserica. Ei bine, si aici e un capitol ce asa cum deja cred ca deja intuiesti, nu stau pe roze. E vina mea desigur. Practic am ramas undeva la nivelul de acum 10 ani, sigur ca e mult spus si asa, Pentru ca o gramada de lucruri le-am uitat sau nu le mai practic. Aici sunt multe de spus, dar nu vreau sa predic despre relativ si relaxare. Nici nu m-as pricepe. Cred ca am prea putine de invatat pe altii. Nu sunt modest, ci neghiob.

Citesc doua, trei, bloguri. Urmaresc, unul, doua, ziare. Nu am televizor, nici cont pe faceboock. Practic nu vreau cu tot dinadinsul sa fiu informat si socializat.

Vezi, asta sunt...

Dar sa nu crezi ca sunt rece si indiferent.

…..

Raspund cu greu din aceasta iarna ce ingheata tot. In fiecare zi m-am gandit sa-ti raspund. Aveam chiar cateva inceputuri de fraze in minte. De exemplu, nu pot uita ca in vara la ultima mea vizita la Strajeru D. J. nu era. Mi s-a spus: "E obosit si nu a venit...". Acest "obosit" pentru o vreme nu mi-a iesit din creier. Sigur ca nu sunt eu in masura sa judec ceva sau pe cineva. Dar tu amintesti in ultimul mesaj de "activism strajeristic" ce iti este cerut. Asadar, se pare ca la "periferie", acolo unde esti tu, se cere multa energie, iar la "centru", acolo unde este el, e permis relaxul. Dar nu voi scrie eu despre ce nu inteleg si despre ce nu sunt chemat. Nu voi scrie nici despre faptul ca in vara vorbeam cu entuziasm la cei cativa prieteni ieseni despre Strajerul (vorbeam la oameni cu facultate, "cu carte", cu idei... ), dar nici unul nu parea dornic sa vada, sa auda, sa testeze. Asadar am ramas cu sentimentul ca invit intr-un loc inaccesibil, care nu e pentru ei. Invitam intr-un soi e de club elitist. O fi asa, stiu eu ce sa zic? Pai nu stiu, asadar nici despre asta nu vorbesc.

Ma bucur de progresele despre care imi vorbesti. Ma bucur de familia ta, de valoarea care i-o dai. Ma bucura sa aud ca Edi ca prieten poate fi un reper. Eiii! Dar asta e la trecut. Nu neg, am avut prietenii intense si calduroase. Dar ce nu am stiut odata cu emigrarea mea e ca odata plecat, darul acesta nu va mai fi exersat, ci pierdut. Sigur ca sufar, sigur ca multe acum nu se mai pot schimba.

Dar nu am fost numai la Strajerul in vara, am fost si pe Sararie. Acolo, de mult, in zona tinerilor "faceam legea" - asta in mod brutal spus (sau cum ar spune italienii eram un Don, “Don Eduardo”). Astazi nici umbra din acel trecut. Nimeni sau aproape nimeni nu ma mai cunostea. M-am simtit batran, desi eu deschid leii si tigrii, si dau de mancare la Giaguari in fiecare zi. Sufar? Nu, e normal.

Eii, mi-ar fi placut sa mi se intample si mie cu a fost cu D. M. acum vreo 13 ani in urma!

Cand intr-o seara a fost invitat la tineret pe Sararie, (pe vremea cand eu eram batranul “Don Eduardo”) eu il asteptam la poarta. A venit. Era imbracat cu o geaca verde inchis (eram unicul ce stia ca acea haina era de pe vremea cand era permanent la tineret ca lider, o purta mereu in acea vreme). Se vede ca si el e un nostalgic al obiectelor... I-am zis acolo in poarta: "Te astept de 10 ani", mi-a raspuns: "Am venit". "Am ramas doar eu, ceilalti din acele vremuri nu mai sunt".

Pe mine nu ma astepta nimeni.

E normal.

Din aceasta iarna inghetata cu iubire,

Niciun comentariu:

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...