marți, 28 decembrie 2010

Corespondente

Draga N.,

Iti multumesc de urari, dar iti multumesc si ca in ciuda distantei si a tacerii mele nu m-ai uitat. Sunt surprins, au trecut anii si cred din ce in ce mai mult ca prin tara nu prea "am facut multi purici" in viata mea si in viata celor din jurul meu. E drept, ca acesti "purici" nu i-am facut nici aici. Cand am venit aici eram la limita disperarii ca nu reuseam sa spun "cine sunt si de unde vin", tarziu am inteles ca nu conta, ci ceea ce conteaza e sa fii cat mai putin diferit, adica sa vorbesti limba lor, sa iubesti mancarea si cafeaua lor, sa ai pantofii lustruiti (de lux daca se poate), etc.

Vorbesc despre "purici" nu din umilinta si smerenie, ci ca ma gandesc destul de des la un top al regretelor sau al tristetii in viata mea. Si cum spune-am intr-o alta corespondenta, regret cel mai mult ca am ajuns, foarte tanar, pe Sararie 32. Acolo am cunoscut mantuirea si dezastrul. Apoi regret, pe locul doi, cei 17 ani petrecuti la CUG, ii regret ca o risipa si ca pe o inconstienta. Acolo am invatat sa nu fac nimic. Regret ca nu sunt un bun sot si un bun tata. Eram un excelent teoretician...

Dar ma gandesc si la un top al bucuriilor si implinirilor. Aici e mai greu, imi vin in minte o amestecatura de sentimente, clipe si situatii. De exemplu, o luna plina undeva in Delta, un soare ros, spre seara, iar eu militar in Dobrogea. O liniste, pana atunci necunoscuta mie, la 2000 de metrii in Bucegi. Sigur ca pe aici e si nasterea lui Yannis.

Ma bucur, de exemplu, ca am facut parte din grupul de dinaintea Strajerul, ma bucur pentru primii ani la Strajerul. Si despre Strajerul cred ca am plecat la momentul potrivit, eram un purtator de criza si cred ca as fi fost nefericit ramanand (negasindu-mi locul, etc). Dar nu ma bucur ca am plecat - pare un paradox.

Ma bucur, iata, ca am vazut oceanul Atlantic de undeva din Franta, ca am vazut Munchenul orasul Europei Libere, si de ce nu, Roma, cetatea eterna.

Ma bucur, in final, pentru, Yannis. In el vad un eu cu mult mai multe sanse. Iar ce ii doresc cu adevarat este sa nu calce pe urmele greselilor mele...

Sarbatori linistite!

...


Ciao!

Am disparut, dar in parte motivat. Am lucrat toate zilele de la sfarsitul si inceputul de an, apoi am prins o raceala zdravana (ceea ce pentru unul ca mine care nu se da in laturi sa manance usturoi e greu de inteles). Acum sunt in convalsecenta, am cinci zile de medical La sfarsitul anului trecut am reinoit contractul de munca pentru inca un an si jumatate. Asta ma face sa respir mai usurat tinand cont de greutatea gasirii unui nou loc de munca. De bucurie am cumparat un laptop de 400 de euro, asadar nu cine stie ce, si am renunatat la computerul vechi ce avea deja sase ani. Revenind la mesajul tau ultim, cel in care amintesti de M., nu stiu ce sa spun. Cand ma gandesc la el am mereu sentimente amestecate. Asadar ezit sa ma bucur de discursul lui cu privire la mine. Apoi cred ca tot ceea ce e M. astazi nu are nici o legatura cu mine.

In sfarsit, vorbind odata cu Beny pe net ma tot flata spunandu-mi ca sunt o "legenda" pentru o anumita etapa a istoriei bisericii Strajerul, etc. I-am raspuns ca daca aceasta "legenda" ar reveni maine in Iasi, "legenda" ar muri si toti s-ar mira cum de am fost ridicat pe un asemenea soclu... Astazi "legenda" schimba scutece, aspira, face lucruri domestice, banale, comune, obisnuite, plictisitoare si normale.

In anii 2000 nu eu eram "legenda" ci fiecare dintre voi, eu eram diferit doar pentru ca aveam timp liber, eram lipsit de responsabilitati mari si urgente, citeam la CUG, etc. Asadar un boem care il face sa exclame la un moment dat pe Danut Jemna: Tu trebuie sa te casatoresti! Sa ai o familie!". Am urmat sfatul. Atunci s-a incheiat istoria mea romaneasca si a inceput istoria din exil.

Ai grija de tine!

Edi

Niciun comentariu:

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...