duminică, 11 noiembrie 2007

Jurnal din Est (Cuvinte la Schimb 2004 - 2005)

1) Zapada imi uda bocancii. Sunt proaspat trecut prin vami, (de ce unii le numesc "ale vazduhului"?) si sunt obosit de tarasul acesta pe soselele lumii, spre un acasa sau vai, dinspre un acasa, nici eu nu mai stiu! Am amintiri de tinut in frau, ganduri de asezat in ordine, asteptari de rostit in limba romana, calcule de facut cu blandete in lei si peste toate de tras concluziile finale: Firenze, Pistoia, Questura, permesso di soggiorno.

Zapada imi uda bocancii. Sunt proaspat trecut prin vami, (cainii vagabonzi - schiopi si hamesiti, ne inconjoara Atlassib-ul, iar WC-ul - primul romanesc, trasneste) si sunt obosit de goana aceasta pe soselele lumii, adun si scad, visez si cant, (in Atlassib slagarul zilei a fost, "toata ziua noi muncim, cu pastrama si cu vinul - ceva de genul acesta - ca nu rimeaza e un aspect pe care compozitorii de manele il privesc ca pe ceva secundar). Acasa. Prieteni risipiti prin tara. Unii indragostiti, altii vindecati de aceasta boala. Unii gata sa termine scoala, altii gata s-o inceapa. Unii obositi de munca, altii obositi de stat acasa. Acasa, (prima benzinarie la intrarea in Arad, baietii cu alba - neagra au "castigat" 100 de Euro, fraierul e posesor de viza Schengen). Romania e tara mea prietena.

Zapada imi uda bocancii. Sunt proaspat intrat...

2) Si cum sa le spun ca tara mea e urata, ca e incremenita si neterminata. Ca e pierduta in vagi proiecte, ca e aproximativa si ambigua, ca e mereu asa si asa, masiva si indecisa. Impopotonata, dar nefinisata.

Si cum sa le spun ca tara mea e urata, ca in ea se manaca mult si prost, se vorbeste mult si prost, se munceste mult si prost, se gandeste stramb si prost.

Tara mea nu exista. In toate agentiile de voiaj din Vest, ultima destinatie propusa din centrul si Estul Europei e Budapesta. Dincolo de acest brav oras e pustia, e tundra, e albeata din ochii. Dincolo de acesta mandra cetate e nimicul, e piatra muta, maracinisul.

Tara mea nu conteaza. In librariile mari, pe rafturi, gasesti volume despre toate tarile, (unde sa mergi, ce merita vazut, cat costa si ce hoteluri sunt, cum se poate ajunge) ei bine Romania e lipsa, are durere de dinti, sta acasa sub plapuma, (cu Nastase si Vadim, cu Gigi Becali si Mitica Dragomir, cu Vacanta Mare si Teo Trandafir). Singura carte vazuta purta titlul: "Reportaj din subteranele Bucurestiului - despre copii din canalizarea marelui oras". Desi la Carlo, profesor de liceu, intalnit in Pistoia, am gasit Luceafarul in limba italiana, iar credinciosii din "chieza" mea citisera pe Wurmbrand.

Si cum sa le spun ca despre tara mea nu se discuta, ca ea nu e in "carti", in programe, printre cei 10 norocosi ai anului 2004. Doar din cand in cand se aminteste ca un alt roman a cazut de pe schelele santierului in care lucra "la negru", ca un alt roman a fost gasit inghetat, printre cutii, in Torino Porta Nova sau a ars de viu in Roma, intr-o casa parasita, noaptea cand focul la care se incalzea a scapat de sub control.

3) Catalin Lata: 'Doamne, pe omul asta chiar il doare in dreptul tarii sale. Iarta-ma ca nu stiu ce mai bine sa ii spun. Eu insumi nu am mai stat de mult chircit in focul vreunei mistuiri. Sunt mult prea fericit-nefericit in tampenia mea naiva ca sa nu am timp sa vad.

Ah, da, stiu de Gogol ca frant de indoieli prin tari straine a cazut in disperari adanci. Stiu si ca nici umbra din priviri nu e solutie. Asta apropo de albeata ochilor. Da', bine, dar Tutea cata nadejde tragea dupa el?! Cu caru', este?! Pai, atunci?! Ce bine imbatranise, domnule, cu cata luciditate se stingea. E adevarat si ca se socotea neimplinit... poate ca din pricina tarii, din pricina locuitorilor ei pentru care facuse puscarie si in loc sa se bucure de cinstea de a suferi pentru o atat de mare natiune, se plangea batranelul nostru ca se sacrificase pentru niste idioti. Uneori ma tem sa nu fiu eu idiotul lui Tutea. Avea mosu' un aer de roman ca fie pe cei ce-l batusera prin inchisori ii credea nemti sau evrei, fie se indoia de nationalitatea sa. Cred ca "fabula" din dorinta de a vedea mantuita Tara asta romaneasca de blestemul ei, de tot.'

4) 'Ia, taicuta, o bucata de slanina, ca am si eu un fratior mort, de sufletul lui, ia, ca n-am apucat sa dau nimic de pomana', 'Bodaproste, mosule, dar nu vreau, doar asa de pofta...'.

Sunt in trenul dulce si foarte personal, undeva printre dealurile Moldovei. Mosul si-a intins slanina pe un ziar, pe bancheta. Nu vrea sa manance singur, eu am figura de strain asa ca ma lasa in pace.

'Dupa haine eu as zice ca esti student, sau poate ca ai lucrat prin strainatate, in Israel, taica, sau in Italia...'. 'Ia fratioare o bucata de slanina, ca e pacatul tau sa ma refuzi, pacat mare...'

'Vine parintele la mamaia, (bunicuta - in moldoveneste) si zice, mamaie trebuie sa dai 250 de mii, contributia pentru biserica', 'De unde parinte, ca n-am de unde, eu am pensie C.A.P., pacatele mele', 'Nu stiu mamaie, nu stiu, ca de nu dai te ingroapa aici in curte si eu nici nu vin la ingropaciune...', 'Cum parinte, atunci zic eu, tocmai iesind din casa si auzind cele spuse, cum? De ce s-o ingrop in curte? Ei lasa ca ma duc eu in audienta la Preasfintitul si te trec in catastif...'

'Ia taica o bucata de slanina...'

Oamenii discuta, o plang pe mamaie, (care are 93 de ani), plang si pe pensionari, (care au pensie indexata cu trei la suta - mama lor de hoti!), plang si pe cei bolnavi, (care au facut operatie la ficat, care tocmai au diabet - dar ai baut maica, ai baut?), plang si pe cei ce nu au lemne, (ca Primarul le vrea din nou votul, ca Politistul e in cardasie cu Invatatorul, care se intalnesc la Birt cu Popa, unde beau in "separeu").

'Ia, taica, o bucata de slanina...', 'Nu pot mosule ca aici cobor...'

Cobor, iar in gara din Barlad gasesc "dilema mea ce veche"...

5) "Tara aceasta traieste intre aceste doua mentalitati: nu a fost sa fie sau asa a fost sa fie".

"Ia mai lasa-ma domnule cu traditia, baptistii nu au nici o traditie, veniti voi, astia...".

"Unde ai mai vazut Hora Unirii la minus 12 grade Celsius?".

"Joaca si tu la Loto, la 6 din 49, intelegi e report de 100 de miliarde!".

"Cum sa ajung in Italia? Ce inseamna cu acte, fara acte, la fix, la ore, legea fluxurilor sau sanatoria?".

"Muzica idis din Estul Europei are un nume, (klezmer) si un stil, e chestie de clarinet. Dar piesa muzicala cu care nu ai voie sa lipsesti de la un concert sa numeste, Romania, Romania" - o ascult, inteleg cuvintele, patlagele, mamaliga si carnaciori - ce a ajuns si evreitatea asta!.

"Intr-o vreme nu am citit decat carti evanghelice devotionale. Dar bine, jumatate sunt mediocre, spun. E adevarat, dar daca nu citesti, cum sa-ti dai seama!".

"Eu nu vreau decat liniste, sa pot cumpara uneori paine acoperita igenic, astfel ca vanzatoarea sa nu puna mana de pe bacnote pe paine sau invers".

"SSJ-ul nu a fost o revista crestina, nu a facut nimic spre gloria lui Hristos!".

"Vreau sa merg in interneturi in care nu se fumeaza - atat de mult ca poti picta fumul".

"Ma marit pe 15 martie, asta in Torino, stii tu, in biserica baptista de pe corso Francia, poti veni?".

"La anul ma insor, nu stiu inca cu cine, dar e hotarat...".

"Sa curga apa calda, sa gasesc vinerea Dilema si in fiecare zi halvaua mea...".

"Eu nu raspund la telefoanele pe care nu le cunosc, dar nu-ti fa probleme numarul tau il stiu..."

Teo Stanciu ma suna, "Ce faci, esti intreg? Doar pe jumatate...".

6) Mama soacra imi ofera o carte spre lectura, 'adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a', zice, 'tu esti baiat inteligent, o citesti in cateva zile', 'lasa-ti ca o citesc intr-o ora, ca doar n-o citesc din scoarta in scoarta'.

Probabil isi zice mama soacra in taina, 'il lovesc direct in inima cu cartea aceasta, si da Domnul de se intorc, el si Camelia, acasa'.

Asadar iata-l pe voinicul acesta, castigator de loterie a vizelor, plecand in tara corectitudinii politice. Prefata e buna, Liviu Antonesei ne spune ca voinicul nu are nimic cu America, ca e bine sa pleci, ca e bine sa te intorci, ca e bine sa ramai, ca e bine sa nu ramai. Asadar, pe romaneste, nici asa, nici asa.

Apoi vedem ce importanta au automobilele acolo, cum sunt americanii stupizi, muncitori si grasi. Cum se plictisesc ei acolo, cat de stereotipi sunt. Cat de paranoici sunt ei cu 11 septembrie. Cum muncesc imigrantii in restaurante - pe la spalat vase, cum nu sunt trotuare, cum arata o carte de credit si un sistem de detectare a incendiilor. Cum poti vorbi in orice limba, si in general cate libertati individuale ai. Zic, bravo, Italia e putin diferita, dar nici departe nu e.

Dar, ceva ma jeneaza, "imi baga degetul in ochi", si anume un capitol despre cum ortodocsi rusi sau romani, trec in masa sau intr-o veselie la penticostalism sau baptism. Cum le plange inimioara ca renunta la stramoseasca lor religie, dar, de..., viata e cruda, iar America e America, protestanta pana-n maduva ei (?).

Asadar, am vazut cu ceva capitole in urma cum imigrantii nu mai pot de bine in fata libertatilor pe care le au, si cum statul ii incurajeaza in diferenta lor, in alteritatea lor, ca sa vedem ca doar in fata convingerilor religioase sunt stransi cu usa, li se smulg unghiile, limba, sa profeteasca, sa se boteze cu Duhul..., sau cel putin cu apa.

In sfarsit, cartea e buna, are farmec, merge la inima romanului, care nu si-ar vinde tara, nici icoana, (intre timp romanii fura sine de cale ferata si arunca prunci abia nascuti la gunoi - asta daca nu sunt declarati morti, de vii, in maternitate).

7) 'Tu esti un individ sau o persoana?', imi zic, intrebarea are rostul ei, cu siguranta ca exista o deosebire, asa cum probabil exista si o asemanare, raspund prin "camuflaj": 'Cei care fura sinele de cale ferata sunt indivizi sau persoane?', 'Probabil ca sunt pur si simplu infractori. De ce ai tu obsesia aceasta cu sinele?', 'Imi place sa calatoresc, pentru ca imi place sa fiu nicaieri. Uite, iti voi spune un secret, sunt pasionat de a sta in... statia de autobuz. Sunt un "calator" ce nu se duce nicaieri, doar priveste, (recordul personal este de patru ore)

Nu astept nici numarul 1 - Podul Ros - Copou, asa cum nu astept nici numarul 10 - viale Mateotti - via Arcadia.

Privesc calatorii, unii doar indivizi, altii doar persoane. Unii cara umbrele, altii tristeti si destine. Unii vand jucarii chinezesti, altii cumpara "ultimul bilet", pentru ultima sansa. Unii poarta ultimul curs, ultimul pachet de tigari, altii duc ultima noapte de dragoste, ultima cearta cu el. Unii au permesso di soggiorno, altii sunt clandestini. Unii sunt prea tineri, altii sunt prea batrani, unora li se da prea multa importanta, altora nu li se da nimic. Unii au certificat de mantuire in rai, altii fac doar catiheza. Da, stau in statie si astept sa coboare El sau sa coboare Ea, persoana sau individ. Astept sa ma descopar pe mine.

Nu astept numarul 3 - Tatarasi - Gara, nici numarul 19 - Montale - Stazione di Pistoia.

Privesc calatorii, unii vin de la munca, altii de la cafenea. Unii vin de la o nunta, altii de la o ingropare, unora li s-a nascut un copil, altora le-a murit o matusa. Unii sunt destepti, altii sunt cretini. Unii manuiesc celulare, altii vorbesc singuri'

8) De ce plange femeia acesta dintr-o insula cretana, pamant arid si aproape pustiu, de ce plange isteric si zguduit inaintea trairii actului amoros, in fata englezului acesta - necunoscut si timid, scriitor si risipitor, care viseaza imbogatirea pe seama unei mine - pe care dealtfel nu stie s-o exploateze si nici daca merita sa fie exploatata, desi Zorba, grecul acela nebun - dansator si curtezan, il pacaleste invaluindu-l in fantasme de piatra; plange in fata lui, in spatele lui, in inchisoarea vaduviei in care pe nedrept a fost aruncata, desi e tanara si frumoasa; plange in fata lui, in spatele lui, in inchisoarea aceasta inconjurata de mare, unde fiecare traieste cu fantasmele lui, cu ratarea lui, cu sfarsitul lui - si apoi e adevarat ca fiecare barbat din insula o doreste, dar nimeni nu o poate avea, de aceea o vor lovi mai tarziu cu pietre, peste tot, ca un sarut voluptos din care tasneste sange si moarte, o vor lovi chiar in timpul in care in biserica se va tine liturghia si fiecare isi va face cuviincios semnul cruci, o vor lovi chiar in fata bisericii; plange.

De ce plange femeia aceasta dintr-o insula cretana, pamant arid si pretentios, de ca plange a ingropaciune inaintea trairii actului amoros, in fata barbatului, a singurului barbat care-l poate substitui pe el, pe sotul devenit pamant; de ce plange in fata singurului barbat pentru care merita sa incalci fagaduinte si amintiri, desi barbatul acesta doar pentru ca e strain si doar pentru ca e seful lui Zorba, nebunul acela cu ochi de acvila, pacalitor de femei usoare, e mai deosebit. De ce plange, iata ca nu stiu. Dar nu pot uita cum dupa o vreme privirea ei cunoaste semnul tigrocei...

9) Teofil Stanciu: 'Jurnalul est-european al lui Edi creste saptamanal cu inca o consemnare. Gustul dupa ce il inghiti e amarui. Si nu te miri. Slanina cu ceapa dintr-un tren mizerabil este un loc comun incontestabil. Simtim mirosul, duhoarea.

Noi, cei mai tineri, ce sa spunem? Sa ne crucificam batranii ca au plecat capul? Sa urlam in urechile civilizatilor din Vest ca ne-au condamnat fara sa ne cunoasca? Sa intrebam unde a fost Dumnezeu cata vreme s-a desfasurat afacerea asta puturoasa? Si parca uneori imi place mirosul de ceapa. Va aduceti aminte cand, primavara, o puneati verde pe paine si nu va pasa de Colgate? Si uneori ma bucur sa vad un infulecator de slanina taind cu briceagul, in dreptul gurii, din halca afumata. Dar cand cobori din Florenta caderea trebuie sa fie prea ametitoare. Dupa pitorescul cu iz romantico-istoric al strazilor din Pistoia, atmosfera mocirloasa a cotidianului balcanic apasa greu. Si totusi, balcanicul de Zorba… Aici cred ca jurnalul uita de impartiri geografice si cauta aruncatorii de pietre. Ii cauta, intens, insistent, ca si cand nu ar sti unde ii poate gasi si nici nu doreste sa ii gaseasca (la ce bun sa arunci piatra in aruncatori?). Le da posibilitatea ca pana la sfarsitul frazei rostite pe nerasuflate sa isi schimbe gandul si sa renunte le pietre. Paharul cu tristeti e mare. Aduna balcanism si rautate umana la un loc. Sa te miri ca Isus nu voia sa bea din el?… Nu poti sa fii dezamagit decat de ceea ce iti pasa. Bine ai revenit, Edi! Poate ca nu acasa, dar "pe meleaguri natale"'

10) 'Salut Edi, ce faci, ma mai tii minte? Nu te-am mai vazut de mult', respir si clipesc a surpriza si apoi recunosc in sinea mea ca din pacate nu-mi aduc aminte de el.

Angoasa ma face sa ma intreb, 'oare el ce stie despre mine? Pe care Edi il cunoaste?

Il stie pe acesta care acum nu se suporta in pielea sa, care traieste haotic intre doua orase, Iasi si Pistoia. Si intre doua tari, Romania si Italia.

Sau pe acesta care in fiecare zi de joi cumpara pate Ardealul de la magazinul acesta micut, unde vanzatoarea simte ca sunt un tip straniu, pentru ca as vrea sa nu mai puna mana direct pe paine, (si de ce in Moldova lui Stefan - celor 500 de ani - se gaseste pate Ardealul?).

Sau pe acesta care in fiecare zi de marti "zapeaza" pe telecomanda televizorului si nu stie ce sa aleaga intre H.-R. Patapievici, care e destept si frumos, si Andreea Raicu, care e frumoasa si desteapta.

Ori pe acesta care in fiecare duminica la pranz merge la "Sprite Time", unde bea ceai neagru de doisprezece mii de lei, si discuta o duminica despre posibila revista Foaie, si o duminica despre posibila revista SSJ, (ca sa nu mai spun de acesta care in fiecare zi de vineri cumpara Dilema de la chioscul din intersectia numita Tesatura).

Sau pe acesta care lacrimeaza atunci cand citeste "jocul de-a vacanta", de Mihail Sebastian, pentru ca nu stiu de ce iubeste evreitatea, (garnisita cu pastrama si cu mici - conform muzicii klezmer, idis) iar in materie de carti, (pe care le tine la suflet si nu se dezlipeste de ele, asa ca le are si acolo in Toscana) sunt doar doua si amandoua sunt jurnale, Steinhardt si Sebastian.

Ori pe acesta care corespondeaza din cand in cand cu Liviu Bocaniala, "ca poate mai facem o "bocaneala" la Iasi".

Sau pe acesta care in fiecare dimineata se barbiereste cuminte si ordonat cu masina Philips, (cumparata de langa pravalia unde se face cea mai buna schiaciata din Pistoia) si se barbereste zilinic pentru ca asa ia cerut Camy.

Sau pe acesta care da douazeci de mii de lei la net in fiecare zi, hotarat si nu mai mult!

11) Ei bine recunosc, de mult nu mai pot scrie o scrisoare de dragoste. Nu mai stiu de unde s-o incep si imi vine greu s-o termin, mi-e teama de 'jeleuri' si alte 'prajituri de text' - chiar si cele oleaca mai nervoase, prajite in lecturi si-n cele institute terminate.

Si cum sa incep, "Draga mea, prin acest mail, scris intr-un nenorocit de ICafe, unde tocmai canta slagarul "Life is Life", desi mai prost decat atat ar putea fi Adrian Copilul Minune, tin sa-ti spun ca te iubesc".

Nu pot scrie asa, si fata de acest lucru ma framant si sunt putin speriat. Azi imi este mult mai usor sa scriu in stilul acesta:

*"Controlorul de bilete CFR de pe ruta Iasi - Barlad e cinstit, chiar daca te intreaba rece, "pana unde mergi?", atunci cand ii dai cincisprezece mii de lei in mana. Pai cum sa nu fie cinstit, nu sta el in picioare si in "mers" toata ziulica, in miros de toaleta CFR, poate vrea si el sa bea un suc intre doua trenuri. Si ce e usor sa treci prin Crasna in fiecare zi, prin Buhaiesti? Sigur ca e cinstit, pai el ajuta economia si cultura nationala, transhumanta Zorleni - Husi. Si ce, Miron Mitrea nu e un tip nervos, (scoate trenul, pune trenul) pai? Si ce "Sagetile Albastre" nu le fura painea, (ce tot umblati voi cu InterCity? Ce saminta de bostan nu-i buna? Nu va mai place canapeaua sfasita, vodca pe podea, pe Nea Gheorghe Sforaila? Fandositilor! Nu v-ar mai ajunge!)".

Sau pot scrie asa:

**"Betty cea urata. Ochelarii aceia, imposibili de grosi, oare unde a reusit sa-i gaseasca? Nu vezi draga cum stau hainele pe ea? Dar taci, uite-o ca vine. Cine ar fi crezut ca povestea unei femei "inestetice" va tine in fata micului ecran milioane de gospodine. Dar ce vrei, gospodinele merg mai degraba la Aprozar decat in sala de gimnastica, nefericirea ei este un substitut, o consolare. Stii, sunt putin mai impacata cu mine atunci cand privesc o femeie mai urata. Trebuie sa recunosc ca imi starneste simpatia, Betty cea urata este o luptatoare, Betty este o femeie puternica, merge mai departe.

Venind fuga de la Aprozar, aruncand sacosele cu rosii si cartofi, vrem sa vedem procesul de integrare a lui Betty, apoi taind ceapa sotul va crede ca lacrimam din banale motive... Draga, Betty este o nefericita, ai vazut, nu are nici o prietena. Lasa-ma draga cu prietenele tale, vecina mea vine in fiecare dimineata sa-si bea cafeaua la mine. Intelegi cafeaua mea... M-am lamurit, Betty triseaza, ea poarta doar o masca, cine poate fi atat de "inestetic", sunt sigura ca va face operatie estetica. Sa nu ne pripim, stii cat de saraca e, nu are ce pune pe masa... Dar despre rujul ei ce spui? Uite, eu cred ca in spatele fiecarui ruj se ascunde o problema teologica".

Nefericitul de mine, nu mai pot scrie o simpla scrisoare de dragoste!

*(fragment dintr-un articol scris la tema: "cine mai e cinstit in Romania?", era vorba sa apara in SSJ)
**(fragment dintr-un articol scris la tema: "despre barfa", aparut in SSJ)

12) Avem noi, romanii, darul acesta diafan de a numi lucrurile, de pilda undeva in tara aceasta exista localitatea Dor Marunt. Privind la acest nume ai zice ca suntem o natie de indragostiti, care plutim strengareste, cu o floare dupa ureche si cu servieta in mana, atunci cand ne ducem la munca. Suntem fericiti, suntem amorezati, suntem ingeri si "despre ingeri" cu Andrei Plesu cu tot, si astfel ne numim plaiul si glia "Dor", iar poetii nostrii nationali, au, evident, un singur "Dor". Mandrii de inventia cuvantului "Dor", ramane sa stabilim de ce este el, in acest caz, marunt. Poate ca este o mostenire a vechiului si odiosului regim? Sau poate este mana opozitiei, care ne tot vinde tara, incepand de pe vremea lui Corneliu Coposu, pana in vremea lui Corneliu Vadim, (pentru ca noi, iata, dorim sincer si fara zabava salamul "Dor", branza "Dor", vinul "Dor". Sau poate cripto-comunistul de Ion Iliescu, care a furat revolutia, a furat si marimea "Dorului" din tara aceasta? Eu sincer cred ca maruntimea "Dorului" vine dintr-un exercitiu de sinceritate, (pentru ca nu-i asa, avem noi doruri, dar marunte). Sau poate este iar o auto - flagelare Cioraniana a spiritului acestei natii, (dar pana cand sa avem noi "Dorurii" mari, ia sa fim noi victime ale maruntului). Iar ultima mea neliniste e: "cum ar putea arata un locuitor din Dor Marunt?"

13) *Sunt un tanar iesean, si desi nu am neglijat nici un scrutin electoral, interesul meu fata de fenomenul politic a luat sfarsit odata cu stingerea din viata a lui Corneliu Coposu. Evident ca dupa aceasta prima propozitie putem trage cateva concluzii, prima ar fi:

- iata un tanar moldovean atipic ce arata simpatii fata de un mare lider politic de dreapta, desi dealurile si vaile Moldovei sunt "inecate" in FSN-isme sau PSD-isme, (asta conform cliseului: moldovenii sunt slab dotati politic si astfel, de ce sa nu fim sinceri, ei au nenorocit tara asta prin votul lor iresponsabil).

- a doua ar fi: iata un tanar moldovean cuminte, nici suficient de scarbit de viata politica, dar nici grozav de interesat de ea, (asta conform analizei: cel mai rau este sa ingrosi randurile absenteistilor, lasand loc fraudelor electorale, desi, la fel de rau este sa votezi cu pierzantii curselor electorale).

- a treia ar fi: iata un tanar moldovean impacat cu sine insusi, el a strigat la vremea potrivita - “Jos Iliescu!”, acum priveste linistit cum “Jos Iliescu!” poate fi un personaj abil, simpatic si, cat de cat, digerabil, (asta conform aprecierii: cui in politica nu i-se umfla venele si nu poarta dusmanie pana la capat, ori e tradator, ori e “rozator de oase”, desi in unele circumstante se accepta si exceptia, vezi Regele Mihai imanand premiul “Omul Anului 2003” prim-ministrului republicii Adrian Nastase).

- a patra ar fi: iata un tanar moldovean crestin care in fata suferintelor umilitoare, a neabjurarii convingerilor intime, a cavalerismului politic, aratate de Corneliu Coposu in lunga si zubciumata sa viata, se apleaca spre ele, incercand sa invete si sa inteleaga, (asta conform sfatului: mai bine pe langa Corneliu Coposu decat pe langa Corneliu Tudor)

- a cincea si ultima ar fi: iata un tanar moldovean inteligent ce intelege ca politica in tara asta este o fetita de “paispe” ani – adica varsta la care se arata buricul, se asculta 3SudEst, se vorbeste la celular, se fumeaza “iarba”, se merge prin cluburi, se discuta despre prezervative, se stoarce cosuri, (asta conform cantecului: “Alo/ sunt eu/ Picaso/ ti-am dat bip si sunt voinic”).

*(articol scris la tema: "Anul electoral 2004", era vorba sa apara in revista timisoreana Apollo)

14) Uneori imi simt inima fara avans si fara girant, in cautarea cel mai bun inalbitor, gata sa trimita trei etichete pe adresa ingerului meu. Voi castiga sau deja am pierdut? Nu stiu. Iata cateva texte scrise sau primite recent: "*Stiu ca nu veti citi acest text pana la final. Experienta imi spune ca un text lecturat pe monitor e un text superficial receptat. In plus, e-mail-ul distorsioneaza mult acuratetea si naturaletea comunicarii. Cu toate acestea, personal, am adresa de mail de sase ani, iar de pe aceasta adresa am trimis suficient de importante mesaje. Multi ani am crezut in creionul ascutit si hartia curata, azi nu mai pot scrie decat pe tastatura (si am in spate o revista electronica). Primul numar al SSJ-ului a fost "difuzat" in aprilie 1999 la aproximativ 70 de adrese (pe jumatate din propietarii lor nu-i cunosteam). Mi-am zis: "Oamenii acestia nu primesc zile intregi nimic in casuta lor postala (eram oarecum pionieri in ceea ce se chiama jurnalism electronic evanghelic, in plus nici spam-urile nu erau ceea ce sunt astazi), ia sa le dau un prilej sa mearga mai des pe la net". Glumesc, nu am spus asa, ci am spus: "Nu prea stiu cum vine povestea asta cu mail-ul, dar daca tot e una noua hai s-o descoperim. Si daca tot intram in aceasta noua 'bransa' ce ar fi sa folosim un limbaj proaspat, sa scriem despre ceea ce revistele 'clasice' evanghelice nu prea scriu. Lozinca mea a fost: 'Cainii latra, caravana trece!". De ce aveam aceasta lozinca nu prea stiu..."

*(fragment dintr-un articol scris la tema: "revistele electronice evanghelice din Romania - Confesional la doi ani de la aparitie", aparut in Confesional, revista lui Alin Cristea)

Ioan Ciobota: 'Draga Edi, nu stiu daca ai nevoie de incurajari, dar eu cred ca ai putea lucra cu succes la BBC sau la ZIUA. Fara sa mai vorbim de TVR, Radio Romania, etc. Ai un har extraordinar de a scrie eseuri si de a surpinde esenta. Le-am citit colegilor de la Apollo si de la Alfa Omega cateva spicuiri din ce ai scris tu, si au fost incantati pur si simplu'

Daniel Bulzan: 'Mi-a placut jurnalul tau... Cred ca ai fost inspirat sa alegi modalitatea asta de a te prezenta. Nu te-ai dezmintit: esti asa cum te-am cunoscut, un tip grav si tragic; ai umor si talent. Cred ca jurnalul tau nu e genul de material tipic publicabil intr-o revista ca a noastra... - eventual la o mica sectiune de literatura, daca vom hotari sa avem una. Dar scopul cu aceasta auto-prezentare era mai mult cunoasterea decat publicabilitatea'

15) Draga mea, imi ceri sa scriu ceva frumos, pai toata aceasta poveste a noastra este unica si frumoasa. Si astfel doar privind, intr-o clipa de odihna, la noi, aproape ca nu mai trebuie nimic scris. Azi, fara tine as fi un Edi doar pe jumatate, lipsit de atatea experiente si atatea daruri. Tu ma iubesti in adevaratul si aproape uitatul sens al cuvantului iubire. Stiu ca greutatea zborului nostru comun apasa mult peste aripa ta, prea mult. Mi-e imi este greu prin neputinta de a face ceva. Stau ca intr-un desert, iar peste mine trec toti nori care duc toate ploiile in alta parte. Stau ca intr-un desert, iar de aici aud glasul vantului. El in preajma mea suiera si latra, ca peste mari si tari sa-si spuna simfonia si frumusetea. Si uite asa peste sufletul meu se invata armonia, notele inalte sau disonatele. Cineva spunea ca: "Timpul nu a mai avut rabdare", eu spun ca timpul nu exista. In schimb exista si raman neintrerupte doar acele momente care inseamna iubire, tandrete, chemare, teama, bucurie, neliniste, mangaiere, apropiere, multumire, asteptare. In rest sunt marile risipiri si rutine. In final, noi toti cei ce am crezut si am iubit, vom avea parte de timpul nuntii, de timpul ospatului, de timpul regasirii. Draga mea, imi ceri sa scriu ceva frumos, pai cel mai frumos cuvant se afla in irisul ochilor mei. Acolo se afla arhivate toate cele vazute si nevazute. Pe tine te-am vazut cel mai mult, cel mai aproape, cel mai adanc si cel mai real. Prin tine am privit in mine.

16) *Cineva spunea: "daca vrei sa cunosti 'spiritul' unui popor atunci citeste ziarele de mica publicitate", in aceasta idee urmaresc de mult sa aflu raspunsul la intrebarea: "cat si ce despre fericire se da in ziarele de anunturi?". Decesele, furturile, pierderile, disparitiile, citatiile anunta un popor suficient de nevrozat, de tanguitor, de melancolic si uituc. Niciodata nasterilie, nuntile, "aparitiile", indragostirile, mantuirile nu sunt anuntate. Ai spune ca fericirea e un mecanism care ne suceste mintile astfel ca uitam unde e punctul de colectare a anunturilor. Ne facem cunoscute prea usor dezamagirile, tristetile, parastasurile, iar destul de greu implinirile, fericirea, nasterile. Sigur, unii tin sa multumeasca vrajitoarei Omida, pentru marea bucurie de ai fi dezlagat cununia si de ai fi tratat impotenta. In alte anuturi, unele domnisoare, tin sa promita toate placerile domnilor generosi, evident fara bip-uri si cu igiena maxima. Asa cum, in alte anunturi, altii garanteaza ca doar cu ei ajungi in Torino Porta Nova, si asta garantat prin Slovenia, Indonezia, Insulele Bali... Romanii sunt totusi fericiti sa-si vanda apartamentele, terenurile, 4&4-urile, astfel ca poti intelege ca toti dintre noi avem unde sta, iar cei mai nefericiti au un apartament, doua, si nu stiu ce sa faca cu el... Fericirea lipseste din ziare, desi fetele de la paginile 3, 4, 5 par extrem de implinite, dezinhibate, goale... Fericirea nu se vinde? Oare suntem noi, inventatorii mioritei, atat de decenti incat sa ne savuram bucuria in tihna si modestie? Sau poate ca daca si asa ne merge bine de ce sa mai dam bani pe anunturi la ziare? Nu stiu.

*(fragment dintr-un articol scris la cererea Arettei, era vorba sa apara in primul numar din "Ultima Secunda", o revista Torineza de limba romana)

Emanuel Guralivu: "salut edi, ti-am citit ultimul fragment din jurnalul din est scris pe cuvinte la schimb, si as vrea sa te gandesti la acest paradox, tristetea e mai profunda decat fericirea, cum iti explici arta in general si literatura in special, de altfel fericirea pare un lucru sau notiune superficiala si chiar snoaba, muzica rock si poezia e cel mai graitor exemplu si cel mai puternic argument alaturi de ceaikovski si wagner exista tristetea ca idol si fericirea ca un film siropos dupa un roman de sandra brown, nu exista fericirea exista tristetea ca si lupta fericita punctul meu de vedere, te salut si sunt curios ce ai de spus"

tu che conosci il mare, portami via con te,
dove la notte e chiara e il cielo e piu vicino

(acest text a aparut in serial pe forumul Cuvinte la Schimb - 2004 - 2005)

Niciun comentariu:

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...