duminică, 18 noiembrie 2007

aproape si departe

Dragul meu prieten,

Nu cred in destin, dar nu cred nici in pura intamplare, si uite asa navighez intre “ceea ce imi este dat” si “ceea ce trebuie sa adaug”, iar, probabil la “final” voi fi nevoit sa acostez intre “ceea ce El ar fi vrut sa fiu” si “ceea ce eu am reusit sa fiu”. M-am simtit intotdeauna inconfortabil cand am vazut chipuri cu “destine implacabile” si chipuri “lasate la voia intamplarii”. Nu ma pricep si sunt inoperabil alaturi de cel prea plin de sine (si al sau destin), nici alaturi de cel ce a “renuntat” de tot la sine.

Nu cred in fericirea absoluta, dar nu cred nici in tristetile fara de leac, imi sunt mult mai aproape seninatatea si armonia, si asta chiar daca sunt vulnerabile si trecatoare. M-am simtit intotdeauna fastacit in fata fericirii incandescente si a tristetilor de moarte... Si, marturisesc, m-am ferit si de una si de alta, preferand “a doua zi”, “al doilea moment”, “a doua etapa”, dupa “fericirea cea incandescenta” si “tristetea cea de moarte”.

Nu cred in saracie, dar nu cred nici in bogatie, nu am indoieli ca sunt oameni cu venituri modeste, dar frumosi si senini. Saracia nu inseamna nefericire, dar poate insemna uratenie. Nu am indoieli ca sunt oameni instariti, care sunt generosi si sinceri. Nici despre bogatie nu cred ca inseamna nefericire, desi egoismul si meschinaria le gasim prin preajma. Si mie mi s-a intamplat, uneori, sa-mi doresc prea mult, sa fiu risipitor si vanitos, dar mi s-a intamplat sa las si de la mine, sa ma multumesc cu putin sau nimic, sa fiu umil.

Nu cred in curaj, nu cred nici in lasitate. Cred ca unii confunda curajul cu dementa, iar altii lasitatea cu virtutea. Desi multi “nebuni” si “curajosi" au fost de fapt romanticii temerari, asa cum multi “impasibili” si “nepasatori” erau ruguri aprinse in taina... M-am ferit intodeauna de curajosii razvratiti si de lasii cu explicatii, am preferat ezitari, dar in libertate, nelinisti, dar in pace. Fata de a avea un pic de tupeu am fost nepriceput, desi retinerile prelungite mi-au produs neplaceri.

(Dragul meu prieten, mi-a trecut raceala, am inghitit vreo cinci lamai si am baut tone de ceai. Am terminat si epistola aceasta, pe care tu cu gentilete o corectezi atunci cand e cazul. Stiu ca nu are un final ca la carte, poate aici voi mai lucra. Am suficient timp liber, tu stii bine ca suficient e putin spus. In timp ce scriu, uneori, ascult de pe radio3net "Florian Pittis", la rubrica "Radio Big Bank", categoria "Gospel". Uneori seara vad filme vechi, foarte vechi, sa zicem incepand din 1933 pana in 1950, aproape toate sunt alb-negru, pentru mine sunt extrem de relaxante... Uau, de ce oare iti spun toate acestea? Oricum, spor!)

Niciun comentariu:

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...